În ziua de 29 octombrie 2021, în timp ce acţiona pe raza de competenţă, un echipaj mixt poliţist/jandarm a depistat, imediat după comiterea faptei, un bărbat bănuit de comiterea unui furt.
Din cercetări a reieşit că bănuitul, un tânăr de 20 de ani, din Mizil, ar fi sustras bunuri (haine), din incinta unei societăţi comerciale, din Stâlpu.
Prejudiciul a fost recuperat şi predat administratotului societăţii comerciale, o localnică în vârstă de 32 de ani.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt, iar cercetările sunt continuate de poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Merei.