Câini sunt animale care au stârnit interesul omenirii și au generat multe studii, iar acum cercetătorii încearcă să afle de ce aceștia își înclină capul într-o parte, acel gest plin de căldură cu care îi asociem pe prietenii noștri patrupezi.

Un studiu recent publicat în Animal Cognition a încercat să ofere un răspuns la întrebarea „de ce își înclină cățeii capul?”, observând când și în ce direcție fac animalele acest gest atunci când îndeplinesc o sarcină cognitivă.

Sarcina în cauză a fost preluarea unei anumite jucării dintr-o altă cameră după ce li s-a spus numele jucăriei, ceea ce le-a cerut câinilor nu numai să recunoască numele jucăriei ca o comandă, ci și să o amintească din memorie și să o aducă.

Autorii au analizat 40 de câini și au descoperit că cei care erau deosebit de buni la păstrarea amintirii jucăriilor și-au înclinat capul mai des atunci când auzeau comanda, decât cățeii care nu își aduceau aminte numele jucăriei. Este posibil această înclinare a capului să însemne potrivirea unui nume cu o imagine vizuală, sugerează cercetătorii.

Dacă un câine își înclină capul la dreapta sau la stânga ar putea fi doar o preferință personală. Cercetările anterioare pe 12 câini au folosit scanări ale creierului pentru a determina că partea dreaptă a creierului patrupezilor tinde să fie mai activă în procesarea cuvintelor pozitive sau de laudă, de exemplu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.