Soldați din Republica Moldova participă în acest zile la antrenamente și exerciții de interoperatibilitate în România, în cadrul exercițiului “Memorial General Grigore Baștan”, desfăşurat la Centrul de Perfecționare ISR, Parașutiști și JTAC „General-maior Grigore Baștan” din Buzău, România.

„Participanții concurează la diferite probe cum ar fi: executarea parașutărilor, parcurgerea unui traseu de 20 km, traversarea unui teren contaminat NBC, traversarea unui râu, acordarea primului ajutor și transportarea unui rănit, aruncarea grenadelor de mână de exercițiu, executarea tragerilor de precizie cu armamentul din dotare, în condițiile în care participanții vor avea asupra lor armament și echipament în greutate de 20 de kg”, se arată într-un comunicat al Ministerul Apărării din Republica Moldova.

În acest an, competiția reunește 10 echipe de parașutiști militari din cadrul Ministerului Apărării Naționale, Jandarmeriei Române și din Armata Națională a Republicii Moldova. Exercițiul “Memorial General Grigore Baștan” se desfășoară din anul 1986 și a ajuns la cea de-a 33-a ediție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.