Constantin Toma, primarul PSD al Buzăului, a declarat la o televiziune locală că în 2018, în timpul conflictului deschis pe care l-a avut cu Liviu Dragnea, a avut o discuție cu Ludovic Orban pentru o eventuală trecere la PNL.

”În scandalul când am scris pe Facebook ”Fără Dragnea” (septembrie 2018 – n.red.), am avut un record de vizualizări. Rareș Bogdan a făucut o emisiune de o oră, seara la TV. El a pus presiune mare, a vorbit și cu Ilie Bolojan, cu care sunt prieten, să vin la PSD. M-am întâlnit cu dl Orban și i-am spus că vorbesc cu Marcel Ciolacu, avem vreo 70 de primari și venim toți la PNL. A crezut că-l iau la mișto. Atunci toți ne doream să plecăm. Cu Dragnea la putere nu aș mai fi stat, în nici un caz. A trecut și dl Ponta pe la mine atunci. I-am spus că vorbesc cu Marcel și plecăm cu toții – a fost mai mult spirit de glumă. După ce a plecat Dragnea era clar că lucrurile se vor întâmpla mai bine cu PSD și așa s-a și întîmplat”, a declarat Constantin Toma la Campus TV.

Constantin Toma a fost unul dintre puținii critici ai lui Liviu Dragnea când acesta era la apogeul puterii politice. Toma a cerut plecarea lui Dragnea de la șefia PSD.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.